Se termina anul si am reusit si eu, in sfarsit, sa incep acest blog. Spre deosebire de cel anterior, aici vor fi publicate recenzii de carti, filme, poze, bunatati dulci. So, let's begin.

Prima va fi cea cu care am inceput sa particip la cluburile de carte, "Cuvinte in albastru intens", scrisa de Cath Crowley si dezbatuta la clubul Storia, din luna februarie. 

"Cartile Urlatoare" este, cu siguranta, anticariatul visurilor mele. Carui bibliofil nu i-ar placea sa traisca printre carti, sa le dea o noua viata, o casa noua, sa isi petreaca zile si nopti la rand citind notitele si biletelele lasate in carti?

Este o poveste simpla despre iubire, moarte, depresie, prietenie, vindecare, cuvinte.

Daca ar fi sa rezum toata cartea la un singur citat favorit, acela ar fi “Suntem cartile pe care le citim si lucrurile pe care le iubim. Fantomele noastre se ascund in lucrurile pe care le lasam in urma.”

Rachel e indragostita de ani de zile de prietenul ei cel mai bun, Henry care, la randul lui, e indragostit de Amy care, la randul ei, e “putin indragostita de altcineva” pe parcursul intregii lor relatii. E un triunghi amoros, care m-a dus cu gandul la perioada liceului, cu drame si iubiri neimpartasite. In ziua in care ea si familia ei se muta din oras, ii lasa lui Henry o scrisoare in care ii marturiseste ca il iubeste si ii spune ca Amy nu il merita. Dar raspunsul lui nu vine niciodata, iar ea inceteaza sa ii mai raspunda, nestiind ca el, de fapt, nu a primit scrisoarea. Intre timp, in viata ei se petrece o drama. Fratele ei, de care era foarte atasata, moare, inecandu-se in oceanul pe care amandoi il iubeau atat de mult. Lucrul acesta o afecteaza foarte tare, ajunge sa sufere de depresie, iar lucrul pe care ea si Cal il iubeau cel mai mult, oceanul, devine cel mai greu de suferit. In acelasi timp, ramane repetenta, nu reuseste sa mai termine clasa a 12a, iar familia o trimite la matusa ei, inapoi in oraselul cu anticariatul, Henry si ceilalti vechi prieteni. Ajunsa acolo, a decis sa nu spuna nimanui despre Cal, decizie greu de inteles la prima vedere. Nu cred ca e vorba despre mentalitate australiana, cred ca, pur si simplu, a simtit ca daca ar incepe sa vorbeasca despre asta, ar trebui sa treaca din nou prin tot amalgamul de emotii, plus mila si compatimirea celor din jurul ei, or ea nu se simtea inca pregatita pentru asta. Este un citat care mi-a placut foarte mult si care, cred ca evoca cel mai bine lucrul acesta: “Cuvintele sunt importante, ii zic. De fapt, cuvintele conteaza. Nu sunt fara rost, asa cum ai sugerat. Daca ar fi fara rost, nu ar putea sa dea nastere la revolutii si nu ar schimba istoria. [...] Daca ar fi niste simple cuvinte, oamenii nu s-ar mai indragosti datorita lor, nu s-ar mai simti prost datorita lor, nu ar mai suferi din cauza lor si nu s-ar mai vindeca datorita lor.” (Henry, pag. 233). Cu toate acestea, la final va gasi vindecare si acceptare tot datorita cuvintelor, in urma scrisorii lui Frederick si a faptului ca a reusit sa impartaseasca povara durerii cu cei apropiati.

Despre Henry nu pot spune ca imi displace cu desavarsire, reprezinta tiparul clasic de adolescent egocentric, absorbit de infatuarea (dragoste nu prea as putea sa-i spun) pentru Amy. Nu realizeaza ca Rachel era indragostita de el de ani de zile, cand pleaca incearca sa tina legatura cu ea prin scrisori, dupa care, treptat, renunta, pentru ca nu intelege de ce ea e suparata si crede ca l-a uitat. Cred ca mai mult m-a deranjat lipsa asta de comunicare, imi venea sa urlu la carte si sa le spun sa vorbeasca odata unul cu altul, sincer, fara ocolisuri. Dar poate acesta este si specificul varstei lor. Totusi, relatia lui cu George mi s-a parut foarte frumoasa si , cu toate ca nu prea isi faceau confidente de natura personala (serios, cine face asta la 17-18 ani, cu fratii mai mari/mici?) mi-a lasat impresia ca sunt foarte apropiati, ca ar face orice unul pentru celalalt, ca se cunosc unul pe altul mai bine decat i-ar cunoaste oricine altcineva. Pare a fi genul de relatie utopica dintre doi frati, iar asta ma duce cu gandul la parintii celor doi care, desi divortati, inca se inalneau vinerea, in familie, la acelasi restaurant si discutau despre carti. Insa nu e totul roz, cand vine vorba de vandut anticariatul, pentru ca incepusera sa aiba probleme cu banii, iar cladirea nu le mai aducea niciun profit, tatal nu mai comunica cu mama, ea ajungand sa ii lase scrisori in cartea lor, “Marile sperante”, iar el evitand sa ii raspunda si sa aiba o discutie reala despre asta. In acelasi timp, tatal lor nu isi pierduse niciodata speranta ca poate, la un moment dat, se va impaca din nou cu fosta lui sotie; iar Henry marturiseste la un moment dat in carte faptul ca poate din cauza acestui comportament al tatalui sau, o primea inapoi mereu pe Amy, dupa fiecare despartire si, inclusiv la final, dupa ce i-a marturisit ca mereu era putin indragostita de altcineva, el tot o voia inapoi. Din fericire, realizeaza, totusi, ca o persoana care nu te ajuta cand cineva (actualul ei prieten) te baga pe tine si pe amicul tau in portbagajul masinii si pleaca, nu e tocmai potrivita pentru tine; in schimb, fata care mereu ti-a fost alaturi, indiferent de situatie, ar merita o sansa.

Relatia din scrisori dintre Cal si George mi-a placut foarte mult. Modul in care el nu renunta la a o convinge sa iasa cu el, cum fac schimb de idei, de carti, de muzica, mi s-a parut fascinant, as citi o carte intreaga dedicata doar relatiei lor. Cel mai trist moment a fost, pentru mine, atunci cand George ii spune lui Henry, care aflase de curand despre moartea lui Cal, ca si-a dat seama ca el era cel care ii lasa scrisorile si il roaga sa ii ceara lui Rachel adresa tatalui lor din Franta, ca sa ii scrie. El stie ca a murit, se simte devastat gandindu-se la toate iluziile si sperantele surorii lui, insa nu ii spune, pentru ca e secretul lui Rachel sa il impartaseasca. Iar ea va face asta, atunci cand George ii da ei scrisoarea catre Cal. Momentul dintre George si Rachel, cand ii spune despre moartea lui Cal, mi s-a parut foarte frumos, plin de empatie si intelegere din partea lui George care, in loc sa fie revoltata si sa ii reproseze lui Rachel ca a mintit-o, spunandu-i ca, de fapt, Cal e cu tatal lui, e acolo pentru Rachel.

Un alt moment foarte trist a fost cel in care s-au strans cu totii la cafeneaua de langa anticariat, dupa ce a fost vanduta cladirea, insa eu cred ca simbolizeaza in acelasi timp si un nou inceput pentru toate personajele. Erau tristi, dar, cu toate astea, increzatori in viitor si, parca, mai maturi.

Un alt lucru care mi-a placut atat de mult, incat ma gandesc sa incep sa fac si eu asta, a fost utilizarea scrisorilor lasate in carti pentru a comunica. E un mod atat de frumos de a cunoaste pe cineva si de a transmite niste idei, emotii pe care, poate, ti-ar fi greu sa le comunici verbal. Sper ca undeva, in lumea asta, exista o librarie/biblioteca/anticariat unde se intampla lucrul acesta.

Stiinta joaca un rol la fel de important ca si cartile in aceasta carte. Te face sa te opresti si sa incepi sa cauti despre teoria universului bloc, despre speciile de pesti din adancurile oceanelor, dar si despre predeterminism vs. liberul arbitru. Aici are Henry o replica interesanta:
“-Daca viitorul meu exista deja, pe undeva, nu vreau sa stiu. Vreau sa traiesc cu iluzia ca detin controlul absolut asupra propriei mele vieti.” [...]
“-Daca vietile noastre sunt deja trasate undeva, atunci cine le scrie? Daca viitorul e deja stabilit, inseamna ca cineva il pune la cale si, cum exista sapte miliarde de oameni in lume, e imposibil. Logistic nu se poate.
-Atunci crezi ca totul e intamplator.
-Sunt convins de asta.” (Rachel, pag. 212)
Pe mine, toata aceasta discutie m-a dus cu gandul inclusiv la serialul Devs, unde cineva, orbit de durerea cauzata de pierderea copilului, construieste un calculator (god-like computer) care poate crea simulari ale trecutului si viitorului, incercand astfel sa demonstreze faptul ca viitorul fiecarei persoane este predeterminat. Asa sa fie oare?

Inchei prin a face o confidenta...Niciodata nu am fost atrasa de raftul Young Adult. Insa, dupa ce am citit aceasta carte, pot sa spun ca voi mai cauta, cu siguranta, carti cu acest specific. A venit la fix, mi-a amintit de multe lucruri si m-a pus pe ganduri in legatura cu altele. Am aflat despre multi scriitori de care nu auzisem in viata mea si a deschis subiecte interesante pe diverse teme. Este o carte frumoasa, plina de emotii si trairi puternice pe care o recomand.